Copy
nr. 47 ••• 6 mai 2020                                                                                             de Mirela Petre



 
din Istanbul spre Buyukada, mai 2018
Am senzația că nu mai pot să scriu, că nu mai știu să scriu. M-am chinuit să scriu. Că asta făceam înainte, când lumea nu ni se dăduse peste cap. Că asta ne ajută (și pe mine, și pe voi) să avem măcar senzația unei continuități. Ne sprijinim unii pe alții, ca doamna și domnul pe care i-am surprins acum doi ani.

Și atunci, tot cu ai mei eram. Atunci cutreieram Istanbulul de dimineață până seara. A fost printre primele dăți când i-am văzut ca oameni, nu ca părinți, și m-am bucurat de ce mișto sunt și ce bine ne potrivim. Acum, stăm toată ziua împreună. De două luni, locuim iar în aceeași casă. Iar mă uit la ei și mă bucur. Mi-am dorit de multe ori să am mai mult timp cu ei, mai mult de câte-un weekend furat sau câte-o vacanță împreună, vara. Nu mai știam să stau cu ei comod în liniștea aia pe care-o trăiești după ce termini tot ce aveai de povestit și doar te bucuri să fii, fără vorbe.

Mi-ar plăcea să-mi povestiți, dacă aveți chef, despre ce vă face să fiți recunoscători, bucuroși sau fericiți. Dați-mi un reply.

Mai am o veste și o invitație.

Vestea e că POINT a deschis call-ul pentru concursul de proiecte pentru creatorii de teatru. Fac parte din juriu, alături de Oana Stoica (critic de teatru la Dilema Veche și la Scena9) și oamenii de la POINT. Împreună vom alege dintre proiectele înscrise unul singur care va fi montat pe scena POINT. Spectacole câștigătoare la edițiile trecute ale concursului sunt A New and Better You și Vara când mama a avut ochi verzi. Dacă sunteți artiști sau aveți prieteni artiști, haideți cu înscrierile.

Invitația vine de la Dragoș Apetri, monteur de film de zece ani. Se gândește să facă un proiect documentar cu scene filmate de fiecare dintre noi, ca un jurnal de izolare. Vedeți mai multe în scrisoarea pe care ne-a trimis-o.
Fii plasa mea de siguranță.
Ia-ți un abonament de 2 euro:
susține-mă
 cărți 

Pentru audiobook-ul Caffeine, Michael Pollan s-a lăsat de cafea, a trecut prin sevrajul aferent, apoi s-a reapucat. A scris despre toate stările astea. Cel mai mișto (și mai amuzant) dintre experiențele lui mi s-a părut partea cu revenirea la cafea, când a simțit cât de drog e cafeaua (ceva ce noi, băutorii de ani de zile, nu mai trăim), urmată de negocierea unui dependent care încearcă să se păcălească pe sine.

Caffeine e mult mai mult decât poveștile personale ale lui Pollan cu cafeaua. Miezul e povestea cafelei, documentată foarte bine. Mi-a plăcut istoria cafelei, cum a ajuns din Etiopia până în cafenelele artizanale din București. Mi-a plăcut povestea cafenelelor, care, pe vremuri, erau un fel de hub-uri culturale, locuri de educație informală și spații unde oamenii își exersau libertatea de expresie. Mi-a plăcut și partea de neuro, despre cum ne afectează mințile (aici are trimiteri și la cartea Why We Sleep a lui Matthew Walker).

Pe foarte scurt, cafeaua a devenit așa populară din cauza revoluției industriale și a capitalismului, care ne-a păcălit s-o bem ca să devenim mai productivi. Dar ce bună e. Pentru prima parte, face multe trimiteri la idei din cartea Coffeeland: One Man's Dark Empire and the Making of Our Favorite Drug.

Durează două ore și costă 9 dolari.
  • a ieșit antologia Izolare, ebook de la Editura Nemira cu texte noi, de ficțiune și ego-ficțiune (majoritatea se încadrează în ultima categorie) scrise de 20 de scriitori români contemporani; am citit jumătate de ea, deocamdată-mi place, vă spun mai multe data viitoare; costă 25 de lei;
  • Tori Amos are carte nouă, se numește Resistance: A Songwriter’s Story of Hope, Change, and Courage și a vorbit cu oamenii de la Lit Hub despre ea;
  • recomandări de colecții de short stories de la Penguin;
  • v-am mai zis de el, acum vă amintesc de microsite-ul de la NYT unde apar cărțile nou apărute în toată lumea;
  • de la scriitorul Iulian Bocai, o cronică a unei cărți despre psihanaliști și apariția psihanalizei;
  • cărți cu și despre Franța, mai pe escapism.
 filme 

Pomme e rebelă de mică; când crește, ajunge artistă ambulantă. Încearcă rolul de soție supusă, dar nu i se potrivește. Suzanne e amantă și mamă; mai târziu, devine propria femeie. După ce ani buni de trăit pentru alții, se întoarce la ea și se cunoaște mai bine. Una cântă, cealaltă nu. Amândouă învață să se iubească ca să iubească. 

L'une chante l'autre pas, filmul din 1977 al regizoarei belgiene Agnès Varda, e povestea acestor femei și a tuturor femeilor. M-am regăsit în ambele dintre ele. Căutările lor sunt și căutările fiecăreia dintre noi. 

Dincolo de povești, filmul are și imaginea superbă, cu niște cadre parcă-s tablouri. Bonus: ne plimbă prin sudul Franței și prin Iran.

Am pus filmul pe drive dacă vreți să-l vedeți (să-l descărcați).
 

  • despre costumele din miniseria Unorthodox, de pe Netflix. Nu l-am văzut, dar mi-am luat cartea (Unorthodox: The Scandalous Rejection of My Hasidic Roots, de Deborah Feldman) pe Kindle, urmează la rând la citit;
  • One World Romania, festivalul de documentare, s-a amânat pentru toamnă; până atunci, au în online o selecție de documentare făcute de Dominique Cabrera și de Helke Misselwitz; biletele costă 10 lei;
  • pe contul de Vimeo Bad Unicorn, vedeți Copilul problemă (System Crasher), un film despre iubire și lipsa ei; pe scena din Cluj, la TIFF,  copilul-actor Helena Zengel m-a uimit cu inocența și blândețea ei (am scris în ziar despre film); costă 3 dolari;
  • pe HBO GO a intrat Flashdance;
  • pe Netflix, au intrat Dune, clasicul, din 1984, regizat de David Lynch, și Crazy Rich Asians;
  • pe Mubi, premiera e Ema, un film Pablo Larraín (cel care a făcut Jackie cu Natalie Portman), cu Gael García Bernal și actrița chileană Mariana Di Girolamo.
 articole 

S-au anunțat câștigătorii Pulitzer, premiile pentru jurnalism american.

Dintre laureați, cel mai tare m-am bucurat pentru Barry Blitt, ilustrator care lucrează (și) pentru New Yorker. Ilustrațiile lui -- pictate în acuarelă -- ajung copertele revistei sau caricaturi în revistă. Am mai vorbit despre el în newsletter acum doi ani, cu ocazia interviului pe care i l-a luat Debbie Millman pentru Design Matters.

Dintre câștigători, mi-a mai plăcut Guantánamo’s Darkest Secret de Ben Taub (tot în New Yorker), la Feature Writing, și seria despre schimbările climatice a celor de la Washington Post la Explanatory Reporting -- unul dintre articole.
 
  • ce legătură e între Robert De Niro, Frank Sinatra și cântecul New York New York, în NYT;
  • în 1988, Marina Abramović și Ulay au mers pe Zidul Chinezesc de la capete opuse pentru a se întâlni la mijloc, un performance numit The Lovers. Povestea lui, în The Guardian;
  • în New Yorker, despre cum educă oamenii un restaurant din NYC la capitolul mâncare chinezească;
  • pe Medium Human Parts, un articol despre ce se întâmplă când exagerăm cu presiunea și exigențele de a fi cei mai buni și cum să facem să ne împăcăm cu noi înșine;
  • de la Harvard Business Review, un pic de educația emoțională pentru cupluri;
  • Atlas Obscura a scris despre niște pahare de vin imposibile și despre sprezzatura, arta de a fi cel mai elegant și sofisticat individ de la curtea regală venețiană;
  • de la New York Magazine, un video-reportaj despre yoga în pielea goală.
 arte performative 

În prima scenă din Frankenstein-ul de la teatrul național din Londra, creatura jucată de Benedict Cumberbatch învață să meargă. Sunt zece minute în care vedem în fiecare mușchi din corpul ăsta care abia a prins viață cât de tare-și dorește să trăiască. Perseverează, cade, se lovește, se ridică iar, de data asta puțin mai drept, apoi iar șirul de la capăt. Când învață să vorbească, creatura (putem să-i spunem om?) ajunge să repete oricui e dispus să o asculte cât de mult îi place să trăiască.

M-am gândit dacă astea vor fi gânduri care le vor trece prin minte și oamenilor creați în laborator sau roboților pe bază de AI. M-am gândit la sacrificiile făcute pentru muncă, nevăzute de cele mai multe ori. M-am gândit la ego-ul nostru cel de toate zilele -- fără el, oare omenirea ar fi ajuns aici?

Am zâmbit și când am simțit în creatura lui Cumberbatch ceva din Smaug, dragonul din Hobbitul -- clipul ăsta faimos de behind de scenes. Două personaje legate de omul care le-a dat viață.

Frankenstein e regizat de Danny Boyle (Trainspotting). Poate vreți să vedeți versiunea cu Benedict Cumberbatch în rolul creaturii sau cea în care schimbă rolurile cu Jonny Lee Miller.
  • din programul de săptămâna asta de la unteatru, vă recomand Noaptea bufonilor, cu Marian Râlea și Richard Bovnoczki, regizați de Alexa Visarion (despre rolul artei și actorilor, mai poetic), Cataclisma, performance cu mult dans, cu și de Andrea Gavriliu (am scris în septembrie în ziar despre el), și The Sunset Limited, regizat de Andrei și Andreea Grosu, cu Șerban Pavlu și Richard Bovnoczki (despre sensul vieții, tot felul de discuții filosofice, foarte mișto); biletele sunt 35 de lei;
  • pe TIFF Unlimited, din oferta lor de teatru independent recomand tare Calul Alb, un performance-teatru pe care l-am văzut acum multă vreme dar la care încă mă mai gândesc uneori. E despre rasism și traume care se transmit în familie, bazată pe o povestea reală. Documentat de Laura Ștefănuț, regizat de Ioana Păun, performat de Ilinca Manolache; biletul e 30 de lei.
 podcasturi 

Krista Tippett de la On Being l-a intervievat pe scriitorul Ocean Vuong exact înainte de începerea pandemiei. Cu public, ca-n vremurile bune. E un podcast foarte emoționant, în care se plânge, se râde și se simte apropierea.

Ocean Vuong, vietnamez, a scris cartea fenomen (pe care n-am citit-o încă, urmează -- dacă ați citit-o deja, aștept să-mi scrieți să-mi povestiți ce v-a plăcut) On Earth We're Briefly Gorgeous.

În podcast, vorbește mult despre familia lui, despre moștenire, nu doar cea primită de la familie, dar și de la vremurile în care a crescut.

Mi-a rămas în cap o comparație pe care-o face: așa cum oamenii din satul lui, budiști, se descalță pentru a intra în templu, așa și el își coboară vocea și își alege vorbele când vorbește în public. E aceeași formă de respect și de grijă.
 
  • s-a întors John Green cu Anthropocene Reviewed cu un episod despre jocul Monopoly și încrederea în sine, partea cu Monopoly este oau -- de ex, știați că jocul a fost gândit ca să le arate oamenilor și mai ales copiilor (viitorii cetățeni) ce nasol e sistemul capitalist, include și un furt de proprietate intelectual asezonat cu niște sexism;
  • de la Everything is Alive, un episod cu o oglindă sensibilă;
  • pe 12 mai, începe sezon nou din Articles of Interest (un fel de istoria modei combinat cu antropologie)
  • pe 26, revine și You Must Remember This, cu istoria Hollywood-ului și oamenii acelor începuturi.
© John D. and Catherine T. MacArthur Foundation
 arte vizuale 

Muzeul Tate din Londra are pe site-ul propriu tot felul de galerii online tematice și expoziții online. Într-una din zile, m-am plimbat prin galeria lor cu animale în artă. Tablouri noi sau vechi, sculpturi, fotografii, colaje, instalații, toate au un animal în prim plan sau iau forma unuia.

M-am minunat din nou de mintea omului și creativitatea care-i tot iese.

Steluța asta de mare dansatoare m-a emoționat de-a dreptul.
 
  • Stefan Giftthaler a fotografiat niște piscine din Italia care mi-au amintit de piscinele de la băile Căciulata;
  • o revistă mișto cu 500 de pagini de ilustrații făcute de ilustratori din toată lumea: se numește Actual Source și costă 50 de dolari;
  • 10 artiști și arta lor care vorbește despre schimbările climatice;
  • Ioana Cîrlig a căutat în arhivele Azopan și Fortepan și a făcut o selecție cu oameni muncitori din perioada comunistă, în Scena9.
Marcel Mariën - Star Dancer, 1991 © DACS, 2020
 muzică 

După 45 de ani de când a terminat armata, Nicu Alifantis s-a întors la UM 01671 și-a cântat. El, brăilean, a făcut armata la Buzău. Și mai greu.

Concertul lui Alifantis cu trupa Zan din iunie 2019 va fi transmis online, pe 8 mai, de la 20:00, pe Overground Showroom. E un site nou ambalat ca Netflix-ul concertelor. Biletul costă 30 de lei.
 
 rețete 
 glumițe 

de Drew Panckeri pentru Wired
Fii de gașcă, zi-le și altora de Suplimentu' Creativ:
Forward pe mail Forward pe mail
Share pe Facebook Share pe Facebook
 despre 


Am făcut o groază până la 33 de ani, dar de multe ori mi se pare că n-am făcut nimic. Milenială tradițională.

Sunt reporter la Libertatea. Sunt și copywriter, în același trust. 
În presă, scriu de zece ani.

Îmi place liniștea și mi se face repede dor de soare. Am două pisici negre. După yoga, pilates sau înot, sunt un om mai bun. Fac pad thai foarte bun și aș mânca icre (de casă) întruna. Sunt sensibilă la un buchețel de pătrunjel și reviste pe hârtie. Am o Smena și un Zenit cu care fac poze mai rar decât mi-ar plăcea. Îmi plac mai ales orașele cu apă. Dunărea e sora mea. Am un râs care-i face și pe alții să râdă.

Mă găsești aici:
pe mail
pe site
pe Facebook
pe Libertatea
pe Twitter
Copyright © 2020 Mirela Petre, Toate drepturile rezervate.
 






This email was sent to <<Adresa de e-mail>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
Suplimentu' Creativ · Traian · Bucharest 024045 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp