Copy
nr. 48 ••• 21 mai 2020                                                                                             de Mirela Petre



 
Londra, octombrie 2018

Despre cât de mult mi-a plăcut Circe, romanul lui Madeline Miller, v-am mai zis dățile trecute. Miller ia figura lui Circe, vrăjitoare din lumea zeilor și titanilor greci, și-i dă o viață nouă, una care, de mult ori, seamănă cu cea a femeilor de azi, doar că noi nu trăim pe insule pustii unde putem să ne vedem de grădini și de lumile interioare după cum ne place și nici nu știm să facem din plante poțiuni magice care să ne scape de abuzurile bărbaților mitocani. 

După ce-am citit-o în engleză și v-am zis de ea, fetele de la editura Art s-au oferit să-mi ofere traducerea cărții în limba română, apărută la Paladin, iar eu m-am gândit c-aș vrea să vi le fac vouă cadou, așa că, iată, avem de dat 3 exemplare din Circe în limba română.

Spuneți-mi, cu un reply la acest email, ce carte v-a plăcut foarte mult în ultima vreme și de ce.

O să aleg dintre răspunsuri trei oameni care vor primi cartea de la Art/Paladin. Cărțile vor fi trimise de editură, prin curier. Am ales întrebarea asta ca să vă cunosc mai bine. Plus că poate-mi vin idei de ce să mai citesc și eu. 

Deocamdată nu am gânduri de împărtășit. Mă simt ca rața pe lac în urma unei bărci care tulbură apele. Hai să vorbim despre cărți și-o să fie bine.
Fii plasa mea de siguranță.
Ia-ți un abonament de 2 euro:
hai
 cărți 

Experiență la cărți din genul crime nu am, dar nici nu trebuie, că, la Olga Tokarczuk, formatul ăsta e doar un pretext. În romanul Poartă-ți plugul peste oasele mele, o femeie trăiește într-un cătun izolat dintr-o pădure poloneză. Oamenii încep să moară unul câte unul și totul e înconjurat de-o ceață magică. Se răscoală animalele împotriva oamenilor și-i ucid ca răzbunare pentru mileniile de chin la care-au fost supuse de omul care s-a crezut dumnezeu?

E genul de carte care nu te lasă s-o lași. O să vă distrați cu umorul Olgăi (după Flights, n-aș fi bănuit-o că poate și umor, a fost o surpriză frumoasă), cu multele asemănări dintre polonezi și români, ca nații fost-comuniste, desigur, de la nebunia cu proiectele pe fonduri europene la egocentrismul exagerat. E și delicată când vorbește, parcă în trecere, despre viața emoțională a femeii trecute de menopauză și toți bolovanii care-i ies în cale.

Bonus neașteptat: din carte am învățat să-mi fac, cu telul, spumă de lapte pentru cafea.

Mi-a plăcut mai mult decâ Flights, care-i densă și mai poetică, dar nici nu cred că e corect să le comparăm, parcă-s din galaxii diferite. Ce chestie că ambele sunt ieșite din mintea aceleiași scriitoare.

Cartea-i apărută la Polirom și costă 40 de lei.
 
  • Igloo Media a tipărit ultima carte a profesorului și antropologului Vintilă Mihăilescu, se numește Acasă, ce potrivire frumoasă; vă spun mai multe despre ea după ce o citesc (mi-au trimis-o ei cadou);
  • în timpul blocajului la citit, am ascultat câteva audiobook-uri, dintre care mi-a plăcut mult Kitchen Confidential a lui Anthony Bourdain. Carte de memorii despre începuturile chef-ului în restaurantele americane și cum a devenit chef, e citită chiar de el (ajută mult dacă vă e dor de el). Umor, libertate și inteligență, asta mi-a plăcut mereu la el și asta o să găsiți și-n cartea asta;
  • listă cu zece cărți cu și despre Iran, dacă aveți chef de plimbări imaginare (de la The Guardian);
  • în Paris Review, despre cum ar face fațp izolării un adevărat dandy;
  • 50 de romane contemporane care-s și mișto, și sub 200 de pagini (de la Lit Hub);
  • un fel de chestionar Proust dar cu cărți la care răspunde David Sedaris.
 filme 

Dumnezeu există și numele lui e Petrunija, iată ce titlu frumos, provocator. 

Film macedonean din 2019, regizat de Teona Strugar Mitevska, spune povestea unei absolvente de istorie. Șomeră, locuiește cu părinții ei într-un bloc fost-comunist dintr-un oraș mic, cu o busolă dată peste cap. Își regăsește suflul după ce scoate din apele reci ale râului crucea de Bobotează, lucru care-i înfurie pe preotul orașului și, mai ales, pe tinerii bărbați macho care-ar vrea s-o vadă mai degrabă moartă decât să-i ofere dreptul de a fi mai bună ca ei. Mi-a plăcut mult și personajul reporterei care nu-și pierde încrederea în misiunea muncii ei.

Umor și speranța că mai există umanitate în oameni mi-au plăcut cel mai mult.

Va mai fi transmis pe 22 mai de la 19:00 de Cinema Arta din Cluj-Napoca, via eventbook. Costă 12 lei.

  • regizorul Radu Jude a făcut, pentru o revistă germană,  un video-eseu despre cum vede el lumea și arta;
  • Voodoo Films și RFI România au gândit un mic festival online cu filme care au fost la Cannes, să ne mai treacă dorul de festival (deocamdată e amânat, nu se știe pentru când; ce trebuie neapărat văzut imo: Paterson de Jim Jarmusch cu Adam Driver (mâine, 21 mai), The Wild Pear Tree, de turcul Nuri Bilge Ceylan (a mai făcut Winter Sleep); biletele sunt 12 lei;
  • chiar și Arhiva Națională de Filme transmite pe net; din program: Reconstituirea (r. Lucian Pintilie), De ce trag clopotele, Mitică? (r. Lucian Pintilie), Erupția (r. Liviu Ciulei), Nunta de piatră (r. Mircea Veroiu și Dan Pița), Secvențe (r. Alexandru Tatos); biletele sunt 10 lei;
  • Institutul Cervantes din București are program cu filme faimoase făcute de spanioli, gratis, pe FB; săptămâna asta e Viridiana.
 articole 

Ionuț Sociu, dramaturg și jurnalist, a ajuns să-și cunoască vecinii de bloc datorită pandemiei. I-a căutat, i-a intervievat și le-a spus poveștile în Scena9 într-un articol interactiv foarte frumos, inclusiv vizual: Viețile Blocului Liric.

În blocul de lângă Cișmigiu stau tot felul de oameni, de la cadre militare (apropo, în imobiliarele de provincie proprietarii încă scriu că preferă cadre militare pe post de chiriași) la activiști de mediu. În articol, mi se pare că e un fel de imbold să ne cunoaștem vecinii cu care împărțim pereții comuni, o chemare la a face din apartamentele noastre case pentu toate trăirile dintr-o zi și-o viață, nu doar dormitoare.
  • The Guardian a scris povestea lui Adriene, fata cu yoga pe YouTube -- mi-a plăcut onestitatea și modestia ei;
  • Dave Grohl a scris pentru The Atlantic un articol despre concerte și de ce sunt unul dintre cele mai umane lucruri pe care le putem face (recunosc că am lăcrimat);
  • recomandările culturale din ziar, în care-am zis, printre altele, de antologia Izolare (mi-a plăcut)
  • interviu cu Neri Oxman, arhitecta;
  • de la Smithsonian Mag, despre războinicele din Mongolia care au inspirat personajul Mulan;
  • cum să ne simțim mai bine, folosindu-ne de curiozitate;
  • cover story GQ cu actorul Robert Pattinson (cu ocazia noului film Batman);
  • tot felul de oameni faimoși despre obiectele importante din viața lor și cei îi leagă de ele, în 1843;
  • colega Andreea Archip a scris despre un profesor italian de limba română;
  • Joan Didion despre Hemingway într-un articol din 1998 în The New Yorker;
  • Cătălina Penciu a scris în DoR un eseu despre lupta cu perfecțiunea.
 arte performative 

Pentru câteva minute, am fost un bărbat de 55 de ani, Berilă, emigrat în 98 în Isreal. Își spunea întruna sieși să strângă bani și asta am zis și eu răspicat, „strânge bani!”, preluându-i vorbele, colegilor spectatori la Work. No Travel, spectacol de teatru de la Centrul Replika. 

Spectacolul, regizat de Bobi Pricop cu text de Mihaela Michailov, are la bază interviuri cu oameni care-au emigrat în perioada de dinaintea intrării României în UE sau chiar la începuturi. Sunt povești reale.

În vremurile astea când se vorbește din nou despre o formă contemporană de sclavie, cea în care oamenii aleg să munceacă în condiții deloc bune pentru bani mai mulți decât ar câștiga la ei acasă, ne întrebăm iar dacă merită prețul.

Work. No travel pune în discuție formarea românilor prin accesul la o lume mai bună -- mulți dintre ei, emigrând pentru muncă, consumă cultură și se educă, apoi se întorc cu mințile mai deschise -- , dar și formarea noastră ca societate ca reacție la migrație, fie că ne poziționăm pro sau contra.

Spectacolul fusese gândit pentru spațiul fizic de la Replika, dar a fost regândit foarte bine pentru online, Zoom. Are proiecții video (Dan Basu) și muzică (Eduard Gabia), participarea spectatorilor (fiecare primește o bucată scurtă de text) și actori care transmit emoția și viața la fel de ușor -- pentru o clipă chiar uiți să ești pe Zoom. M-am lipit tare de personajul lui Alexandru Potocean, un căpșunar intelectual, și de moldoveanca oarecare a Nicoletei Lefter.

Următoarea tură e pe 26 mai de la ora 22:00. Participarea e gratuită. E nevoie de rezervare la worknotravel@gmail.com. Mai găsiți și alte detalii pe FB event.
 
  • Rinocerii în regia lui Robert Wilson, montat în 2014 la Teatrul Național din Craiova, se va transmite pe pagina de FB a teatrului pe 31 mai, de la 19:00; 
  • Exeunt e un spsectacol nou online ieșit din colaborarea scriitoarei Lavinia Braniște cu regizorul Bobi Pricop și actorii de la Reactor Cluj; premiera e pe 22 mai, biletul e 25 de lei;
  • anul ăsta, Street Delivery se va ține în online -- deocamdată e call de proiecte gândite pentru o viață mai bună în cartiere;
  • în Dilema Veche, un playlist cu muzica din spectacolele lui Radu Afrim;
  • la unteatru online, săptămâna asta e La Țigănci;
  • pe TIFF Unlimited e Spaghete cu pâine, one man show scris și jucat de actorul Alex Fifea; costă 30 de lei.
 podcasturi 

Steve Martin, comedian, actor, scriitor, vorbește despre cartea sa de memorii, Born Stansing Up, apărută în 2007, ca despre biografia cuiva pe care l-a cunoscut la un moment dat. Cei de la Fresh Air, podcast NPR, au scos din arhivă un interviu cu el din 2008, de la lansarea cărții.

Mi-au plăcut poveștile lui despre episoadele când avea 15 ani și lucra într-un magazin al Disneyland, loc unde și-a încercat primele glume, despre cum nu știa cum să încheie un spectacol de comedie așa că a ajuns să le ceară oamenilor din public, și ei l-au ascultat, să intre într-o piscină fără apă și despre experiența lui cu atacurile de anxietate, plus o grămadă de alte povești.
  • americanii știu să facă și podcasturi tearjerkers, de-ale de te fac să lăcrimezi și să oftezi de emoție, de exemplu, episodul Octomom din Radiolab, în care aflăm despre o caracatiță care și-a păzit puii, sub formă de ouă, timp de patru ani și jumătate; în completare, cartea Celelalte minți;
  • avem podcast nou românesc: în #CronicariDigitali, invitații stau de vorbă cu Blogu lu Otravă despre patrimoniu cultural (fizic sau nu neapărat); mi-a plăcut episodul 2, cu Marius Manole și Vlad Eftenie;
  • în the Food Programme de la BBC, despre cum strategiile alimentare din timpul celui de-al doilea răzaboi mondial ne-au influențat obiceiurile culinare chiar și azi (de ex, rubarba se folosea pentru că nu aveau acces la alte fructe);
  • sezonul 2 din The Happiness Lab a început cu un episod despre două extreme -- psihopoați și supereroi -- între care ne aflăm noi, ceilalți;
  • de la Secular Buddhism, metode de împăcare cu viața grea, că așa e ea, și cum să nu o luăm personal;
  • de la Dating While Gray, sfaturi pentru cum să fii pregătit pentru cineva nou de la Sophy Burnham, o doamnă de 80 de ani care-a scris în The New York Times un eseu foarte frumos despre viața emoțională și iubirile femeilor bătrâne.
 arte vizuale 

Iar am descoperit un artist prin Instagram Discovery. De data asta am dat peste Quentin Monge, un ilustrator francez care face minunățiile de mai jos. Îmi place senzația pe care mi-o transmit ilustrațiile lui -- parcă-mi intră părul în ochi de la briză, parcă simt cum mi se pârlesc umerii de la soarele ăla de vară, parcă simt miros de apă sărată, parcă aud pescărușii cum se bat pe-un cartof prăjit.

Și, iată, dovadă că pe lume nu doar Tarantino e Quentin.
 rețete 
  • restaurantul Noma din Copenhaga ne-a dat o rețetă de pui indian cu daal (un fel de tocăniță) și naan (un fel de lipie);
  • pe glamour.ro, Ioana Dumitrescu (East of Kitchen) a dat rețetă de clătită la cuptor, iar Mazilique a dat rețetă de cartofi dulci copți (nu am link că nu merge, găsiți articolele pe site-ul lor);
  • paste cu pesto din rucola;
  • quinoa dulce, de mic dejun;
  • tăieței cu creveți și ciuperci shiitake;
  • Bloody Mary: rețeta și povestea.
 glumițe 

Preferata e de la Saskia Janssen.
  • actrița Amy Sedaris, sora scriitorului David Sedaris, e foarte amuzantă; aici, un video de la New York Magazine la ea acasă
  • quiz despre cât de puține știm despre plantele din apartament.
Fii de gașcă, zi-le și altora de Suplimentu' Creativ:
Forward pe mail Forward pe mail
Share pe Facebook Share pe Facebook
 despre 


Am făcut o groază până la 33 de ani, dar de multe ori mi se pare că n-am făcut nimic. Milenială tradițională.

Sunt reporter la Libertatea. Sunt și copywriter, în același trust. 
În presă, scriu de zece ani.

Îmi place liniștea și mi se face repede dor de soare. Am două pisici negre. După yoga, pilates sau înot, sunt un om mai bun. Fac pad thai foarte bun și aș mânca icre (de casă) întruna. Sunt sensibilă la un buchețel de pătrunjel și reviste pe hârtie. Am o Smena și un Zenit cu care fac poze mai rar decât mi-ar plăcea. Îmi plac mai ales orașele cu apă. Dunărea e sora mea. Am un râs care-i face și pe alții să râdă.

Mă găsești aici:
pe mail
pe site
pe Libertatea
Copyright © 2020 Mirela Petre, Toate drepturile rezervate.
 






This email was sent to <<Adresa de e-mail>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
Suplimentu' Creativ · Traian · Bucharest 024045 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp