Copy
Nr. 5, 7 februarie 2018
Suplimentu' Creativ
de Mirela Petre
Catedralele mi se par niște minuni. Nu partea cu religia mă interesează. Mă uit la o catedrală și mă mir de imaginația oamenilor, ideile care le-au venit, cum au ales să le exprime și, de multe ori, nivelul la care-au făcut-o. Pe mine asta mă face să mă simt mică și umilă, ca atunci când te uiți în spațiu la planete și la galaxii. Asta din poză e Sfântul Vitus din Praga. Am stat cel mai mult în fața vitraliilor, care fac magie cu lumina. Dacă ar fi să învăț să fac ceva cu mâinile, mi-ar plăcea să-nvăț să fac vitralii. Oare unde-o fi o școală de vitraliiști? Nu mai știu dacă la asta m-am gândit atunci, dar la asta mă gândesc acum.

În altă ordine de idei, săptămâna viitoare o să fiu complet offline, așa că nu voi trimite Suplimentu', facem pauză o săptămână. Până revin eu, mi-ați face o mare bucurie, de-aia de să-mi pocnească inima, dacă ați face unul dintre următoarele lucruri sau chiar amândouă (nu au legătură între ele):
  • dați forward unui pretenaș despre care credeți că s-ar potrivi cu Suplimentu' Creativ, să se aboneze el frumos și să se bucure săptămânal, la fel ca voi, de ce se întâmplă pe-aici;
  • îmi dați reply cu linkul (de YouTube) al muzicii pe care-o ascultați când lucrați. Asta e curiozitatea mea de ceva vreme. Eu, de exemplu, scriu (mai ales la birou) pe albumul ăsta. Dacă-mi trimiteți, fac un playlist și vedem și noi cum simt și fac alții, găsim muzicii noi, poate unele se repetă. Cine știe, vedem.
Până pe 21 februarie, când ne auzim iar, să fiți cuminți și deștepți.
de admirat

În 1946, Picasso s-a dus în Vallauris, un oraș de pe Coasta de Azur, la o expoziție de ceramică. Îi plăcea în sudul Franței, că lumina și culorile erau clare și intense. La expoziția respectivă, l-au impresionat așa de tare produsele atelierului Madoura încât s-a înțeles cu proprietarii, soții Ramié, și s-a mutat la ei în atelier, să prindă meseria. Picasso avea 65 de ani când a învățat să modeleze lutul și să-l transforme în ceramică. În schimbul tehnicilor învățate, atelierul avea voie să vândă operele realizate de Picasso. A continuat să facă obiecte din ceramică tot restul vieții lui, și pentru că-l relaxa și era ca o pauză de la pictat.

Dacă vreți să-l vedeți la lucru, documentarul ăsta din 1954 este perfect. E în italiană și e o poezie să-l asculți pe narator cum zice de Picasso că frânge gâtul amforei ca s-o transforme în porumbiță. Altfel, dacă vreți să și vedeți cu ochii voștri ceramicele lui Picasso, poate mergeți în Danemarca. Până pe 27 mai, e deschisă o expoziție specială la Muzeul Louisiana, dintr-un oraș un pic mai sus de Copenhaga. Puteți să vă faceți încălzirea cu acest dicționar vizual al termenilor și tehnicilor folosite de Picasso în ceramică.
Picasso în atelierul din Vallauris, 1953, foto Yves Manciet
de cântărit

Orașul Monowi din Nebraska e aproape în mijlocul S.U.A. Acolo locuiește un singur om. Elsie Eiler. Are 84 de ani, e primarul orașului și consiliul local, își plătește sieși taxe și își eliberează sieși tot felul de acte, cum ar fi licența de vânzător de alcool.

Elsie locuiește în oraș de când avea un an și jumătate. Între timp, lumea a plecat, alții au murit și a rămas singură. Are doi copii, care-au plecat cu școala și și-au făcut viețile în alte orașe. De 14 ani, e singurul locuitor al orașului. Cea mai mare parte din zi, se ocupă de un bar, pe care-l deschide zilnic la ora 09:00. Aici vin oamenii din toate părțile și-și lasă unii altora mesaje sau stau de vorbă, dacă se nimeresc în același timp. BBC a produs și publicat acest reportaj interactiv foarte mișto, de unde-o să aflați răspunsurile la alte întrebări pe care probabil le mai aveți despre cum trăiește Elsie acolo. Mie mi-ar plăcea să ajung o bătrână coerentă, așa ca ea, dacă e.
de citit

Acum 700 de ani, înainte să inventeze Gutenberg tiparul, cărțile se făceau manual, era munca unei echipe întregi și nu exista una la fel ca cealaltă -- că materialele, adică pieile de animale nu erau identice, și oamenii nu putea crea același lucru, identic, de mai multe ori. În procesul de lucru, munca la o carte se împărțea. Copiștii scriau textul, apoi interveneau artiștii. Ei pictau letrinele -- literele acelea mari de la începutul unui capitol --, capetele de pagină și semnele de paragraf nou. Pentru toate astea, foloseau o vopsea într-o nuanță aprinsă de portocaliu-roșiatic, ca să atragă atenția. Pigmentul din care făceau vopseaua asta se numește miniu și e un oxid de plumb. Persoana care picta cu miniu se numea miniaturist, iar opera sa (letrina, simbolul sau capul de pagină) se numea miniatură. Miniatura nu a avut, inițial, nicio legătură cu dimensiunea, ci cu o culoare.

Cartea „Culorile și viața lor secretă” e plină de asemenea povești, una mai surprinzătoare ca alta una. E scrisă de Kassia St Clair, o scriitoare britanică, și e alcăuită, de fapt, din articolele pe care le-a publicat ani la rând într-o rubrică din revista Elle Decoration. La noi, a fost publicată de Baroque Books & Arts (ușor imperfect -- bulinele colorate sunt descentrate, cine e mai ocd-ist s-ar putea să sufere un pic) și costă 53 de lei pe elefant.ro.
de măsurat

Orson Welles, artist plurivalent despre care mi-e și rușine să scriu ceva, genul atât de complex că te intimidează. Lui Orson Welles, așadar, nu-i plăcea nasul său, că era prea mic și frumos. În actorie, asta-l împiedica foarte tare. Scopul lui era să devină personajul pe care-l interpreta. Făcea asta și prin voce, dar și prin felul în care arăta. Ca să scape de complexul cu nasul prea frumos, folosea mulaje speciale pentru nas. În fiecare film, cu ajutorul unui specialist, își crea un nas perfect pentru personajul respectiv -- mai borcănat, mai acvilin, mai cocârjat, cum simțea el să se potrivește. A jucat și cu propriul nas, în „Othello”. În „Chimes at Midnight” cică ar avea cel mai talentat nas fals. Tot felul de alte detalii despre metoda lui și ce relație avea cu nasul, vedeți în cele opt minute din video-eseul de la Criterion:
de simțit

Pentru că februarie mi se pare mai deprimantă ca ianuarie, cred că e o lună bună de mers la spectacolul „O mie de motive”. E un one man show, la POINT, cu Florin Piersic Jr., regizat de Horia Suru după textul lui Duncan Macmillan, un dramaturg britanic. Se joacă pe 10 și 21 februarie, biletul e 50 de lei.

N-o să vă zic despre el prea multe, că e genul de spectacol care nu poate fi povestit. Are o magie pe care-i stupid să încerci să o pui în cuvinte. Vă zic doar că merge și când ești trist sau supărat, și când ești vesel. Și că e interactiv. Știu că sunt oameni care au frica asta de spectacolele interactive, dar vă promit că ăsta este într-un sens foarte frumos. Nu vă urcă nimeni pe scenă și vă pune să jucați. E ceva mai uman. Bilețelul ăla e suvenirul meu. Era o noapte de vară, mașinile alea mari treceau pe străzi să ude asfaltul prea încins și eu plângeam și râdeam în același timp.
de ascultat

Ați folosit vreodată butoanele alea din hypermarketuri cu smiley face sau angry face ca să dați note vânzătorului care se ocupă de voi? Mereu mă simt incomod să-l folosesc, că e chiar acolo, sub ochii vânzătorului căruia îi dai calificativul. Adică, dacă-i dai un angry face, te vede. Sunt unii afară, HappyOrNot le spune, care fac notarea asta cum trebuie. Adică au terminalele instalate optim, colectează informațiile pe care oamenii le dau prin ele și, cel mai important, analizează datele și trag concluzii din ele, pe baza cărora companiile chiar își îmbunătățesc serviciile.

Compania e din Finlanda și are clienți în toată lumea, de la magazine la aeroporturi și stadioane. Pe New Yorker e un articol audio despre cum face compania asta să adune și să interpreteze feedbackul și apoi să-l transforme în acțiune, dar și despre psihologia feedback-ului. Se face și paralela cu episodul ăla din Black Mirror, da. Finlandezii nu fac, însă, ca-n caricatura de mai jos, a lui Tom Fishburne.
bonusuri

➡️ Haideți la o baie de nostalgie: cum a apărut și a dispărut Teletextul.

➡️ Poate vreți să-l urmăriți pe Instagram pe Txema Yeste, fotograf spaniol. Una dintre copertele mele preferate din toate timpurile e făcută de el.

➡️ Cică targetul ăla de 10.000 de pași pe zi ca să fim sănătoși a fost doar o campanie de marketing din anii '60.

➡️ Am rupt papilele-n două cu rețeta asta a lui Gordon Ramsey (plus fiică-sa) de tăiței din hrișcă cu legume, plus somon teriyaki.

➡️ Poate vreți să vedeți și voi ce vede un urs polar, e mai bun ca VR-ul.
 
de dat mai departe

Trimite-i unui prieten (sau mai multor prieteni, nu mă supăr) mailul ăsta:
Forward pe mail
Share pe Facebook
Dacă ai primit mailul de la un prieten (trăiască prietenul tău ^_^) și vrei și tu să primești săptămânal Suplimentu' Creativ, apasă aici și-n trei pași simpli te-ai abonat. 
Poate ai chef și să citești edițiile trecute.
 
despre

Am făcut o groază până la 30 de ani, dar de multe ori mi se pare că n-am făcut nimic. Am fost traducătoare, tipa de la Customer Service, stilist de modă, bloggeriță de modă, PR-istă, tipa de la marketing într-o agenție de turism online. 

Sunt jurnalist de vreo zece ani. Am scris despre de toate, în mai toate revistele, pe hârtie și online (printul rămâne iubirea mea cea mare). De la un serial de excursii în cartierele bucureștene pentru Șapte Seri la un profil despre Carla's Dreams pentru Decât o Revistă. Mai sunt și creativa de la Proiecte Speciale într-un trust de presă.

Îmi place liniștea și mi se face repede dor de soare. Pisică-mea strânge prea multe like-uri când o pun pe internet. În 2017, m-am lăsat de Facebook și de fumat și m-am apucat de pilates și de yoga. Fac niște midii foarte bune, nu pot să aleg între pătrunjel și mărar și aș mânca icre (de casă) întruna. Am o Smena și un Zenit cu care fac poze mai rar decât mi-ar plăcea, că mi-e rușine de oameni încă. Îmi plac mai ales orașele cu apă. Dunărea e preferata mea. Am un râs care-i face și pe alții să râdă.

Mă găsești aici:
pe mail
pe Facebook
pe Twitter
pe LinkedIn
Copyright © 2018 Mirela Petre, Toate drepturile rezervate.

Ai primit acest mail pentru că te-ai abonat la Suplimentu' Creativ. Sau poate ți-a făcut cineva o surpriză.
Dacă nu mai vrei să primești mailurile mele, apasă aici pentru dezabonare, dar vezi că faci să plângă un ponei sălbatic din Islanda, treaba ta.






This email was sent to <<Adresa de e-mail>>
why did I get this?    unsubscribe from this list    update subscription preferences
Suplimentu' Creativ · Traian · Bucharest 024045 · Romania

Email Marketing Powered by Mailchimp